Principală » 2014 » Iulie » 15 » Legea care elimină pensiile speciale ale magistraţilor condamnaţi pentru corupţie, promulgată
10:47 AM
Legea care elimină pensiile speciale ale magistraţilor condamnaţi pentru corupţie, promulgată

Președintele Traian Băsescu a promulgat luni legea prin care magistrații și membrii personalului de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție nu mai beneficiază de pensia de serviciu.

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat luni decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Pe 18 iunie, senatorii au adoptat acest proiect legislativ care prevede că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică ce au fost condamnați definitiv pentru o infracțiune de corupție să nu mai beneficieze de pensia de serviciu.

"Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83 indice 1 și de indemnizația prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care ulterior eliberării din funcție au fost condamnați definitiv pentru infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau infracțiunile în legătură cu acestea ori pentru o altă infracțiune intenționată săvârșită înainte de eliberarea din funcție", se arată în acest act normativ.

De asemenea, acesta prevede că: "punerea în mișcare a infracțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. 1 atrage de drept suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public".

Proiectul a fost inițiat de Guvern iar Senatul a fost for decizional în acest caz.

Categorie: Actualitate | Vizualizări: 310 | Adăugat de: Cezar | Tag-uri: pensie de serviciu, pensii magistrati, Traian Basescu, Coruptie, magistrat coruptie, pensie de serviciu magistrati | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Citiți și:
avatar