Principală » 2014 » Octombrie » 4 » Suedia va recunoaşte existenţa statului Palestina, anunţă premierul Stefan Löfven. Reacţia palestinienilor
12:09 PM
Suedia va recunoaşte existenţa statului Palestina, anunţă premierul Stefan Löfven. Reacţia palestinienilor

Suedia va recunoaşte statul Palestina, a anunţat vineri premierul Stefan Löfven, subliniind că soluţia la conflictul israeliano-palestinian este crearea a două state.

"O soluţie cu două state presupune o recunoaştere reciprocă şi voinţa unei coexistenţe paşnice. De aceea Suedia va recunoaşte statul Palestina", a declarat Löfven în discursul despre politica generală.

Acest lucru este necesar să aibă loc cu respectarea "exigenţelor legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale israelienilor, cu privire la autodeterminarea lor şi la securitatea lor", a precizat el.

Noul Guvern format vineri, în care social-democraţii s-au aliat cu Verzii, este mai favorabil cauzei palestiniene decât cel dinainte, care urma linia ţărilor mari din Europa de Vest în problema palestiniană.

Recunoaşterea Palestinei şi susţinerea "activă a efortului de reconciliere" se află printre priorităţile Partidului Social-Democrat care doreşte, de asemenea, ca "crimele de război ale Israelului să fie examinate, iar ocupaţia (Fâşiei) Gaza ridicată".

Premierul nu a precizat dacă recunoaşterea de către Stockholm a Palestinei va fi supusă votului Parlamentului, în contextul în care Guvernul este minoritar.

Saeb Erekat apreciază recunoaşterea statului Palestina de către Suedia drept o decizie "curajoasă"

Negociatorul-şef palestinian Saeb Erekat a salutat vineri decizia "curajoasă" a Suediei privind reunoaşterea statului Palestina şi a făcut apel către celelalte ţări din Uniunea Europeană (UE) să urmeze exemplul statului scandinav, relatează AFP.

"Salutăm anunţul făcut de premierul suedez", a spus Saeb Erekat pentru AFP.

"Sperăm că toate ţările din cadrul Uniunii Europene vor lua aceeaşi decizie curajoasă şi remarcabilă ca a Suediei, întrucât nu există niciun motiv de a nu recunoaşte statul Palestina", a continuat el.

Premierul suedez Stefan Löfven a anunţat vineri că Suedia va recunoaşte statul Palestina.

"A venit momentul ca toată lumea să recunoască statul Palestina", a spus pentru AFP un purtător de cuvânt al Preşedinţiei palestiniene, Nabil Abu Rudeina.

Ministrul palestinian de Externe, Riyad al-Malki, a salutat, într-un comunicat, angajamentul "istoric" al Suediei în favoarea libertăţii, demnităţii şi drepturilor omului.

Decizia anunţată vineri de Stockholm este "un mesaj puternic care spune Guvernului Israelului să înceteze să distrugă procesul de pace", a adăugat el. El a îndemnat ţările europene să exercite presiuni asupra Israelului pentru ca această ţară să pună capăt "politicii de distrugere a procesului de pace".

Categorie: Actualitate | Vizualizări: 433 | Adăugat de: Cezar | Tag-uri: suedia, recunoastere statul palestina | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Citiți și:
avatar