Principală » 2014 » Iulie » 16 » Aviaţia israeliană a reluat raidurile în Gaza. Un israelian, mort într-un atac cu rachetă
7:34 AM
Aviaţia israeliană a reluat raidurile în Gaza. Un israelian, mort într-un atac cu rachetă

Aviaţia israeliană a reluat marţi după-amiază bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, după un armistiţiu de şase ore, respins de mişcarea palestiniană Hamas, scrie Mediafax.ro.

UPDATE: "O soluţie diplomatică ar fi fost mai bună, iar noi am încercat să adoptăm această opţiune prin acceptarea propunerii de armistiţiu făcută de Egipt", a spus Netanyahu.

"Dar Hamas nu ne-a lăsat altă opţiune decât să extindem şi să intensificăm campania militară", a subliniat Netanyahu.

Un civil israelian a murit, marţi după-amiază, după ce a fost rănit într-un atac cu rachetă la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza, Cabinetul israelian de securitate urmând să se reunească la ora 21.00 pentru a stabili extinderea operaţiunilor militare împotriva Hamas, relatează Ynetnews.

Bărbatul a fost rănit într-un atac cu rachete care a avut loc în zona punctului de tranzit Erez, situat la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza.

Este vorba de primul deces înregistrat în Israel după lansarea operaţiunii antipalestiniene Protective Edge (Limita Protectoare).

Bilanţul raidurilor aeriene israeliene în Fâşia Gaza este de cel puţin 192 de morţi.

Cabinetul israelian de securitate s-a întrunit la ora 21.00 (21.00, ora României) pentru a stabili extinderea operaţiunii militare împotriva mişcării islamiste Hamas.

Mai multe atacuri aeriene au vizat enclava palestiniană, în special oraşul Khan Younes, situat în sudul Fâşiei Gaza, şi cartierul Zeitun, din estul oraşului Gaza.

Cu câteva minute înaintea acestor raiduri, purtătorul de cuvânt al armatei, Peter Lerner, anunţase pe contul său de Twitter că bombardamentele vor fi reluate. "După şase ore de tiruri cu rachete asupra Israelului, forţele de apărare au reluat activităţile operaţionale împotriva Hamas", a precizat acesta.

"După ce Hamas şi Jihadul islamic au respins propunerea egipteană pentru un armistiţiu şi au lansat zeci de rachete asupra Israelului, premierul şi ministrul Apărării au decis să acţioneze ferm împotriva ţintelor teroriste din Gaza", a declarat un oficial guvernamental israelian, sub protecţia anonimatului.

Raidurile israeliene din teritoriul palestinian s-au soldat cu aproape 200 de morţi şi 1.300 de răniţi în opt zile, majoritatea civili. Acest bilanţ depăşeşte numărul victimelor operaţiunii israeliene din Fâşia Gaza din noiembrie 2012, când au fost ucişi 177 de palestinieni.

Cabinetul de Securitate israelian acceptase marţi dimineaţa propunerea de armistiţiu în Fâşia Gaza prezentată de Egipt, însă Israelul a avertizat că armata sa "va lovi cu forţă" mişcarea Hamas, dacă atacurile cu rachetă vor continua, potrivit postului public de radio.

Conform propunerii egiptene, armistiţiul urma să intre în vigoare marţi, de la ora 6.00 GMT (9.00, ora României). Însă mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a respins oferta egipteană, având în vedere situaţia pe teren.

Hamas respinge orice încetare a focului care nu include un acord total cu privire la conflictul cu Israelul. Hamas cere încetarea bombardamentelor, oprirea blocadei impuse Fâşiei Gaza începând din 2006, deschiderea postului Rafah de la frontiera cu Egiptul şi eliberarea persoanelor arestate din nou, după ce au fost eliberate în cadrul acordului privind eliberarea militarului israelian Gilad Shalit, în 2011.

Categorie: Actualitate | Vizualizări: 378 | Adăugat de: Cezar | Tag-uri: ATAC, armistitiu, Racheta, Hamas, israel, Gaza, palestineni | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Citiți și:
avatar