Principală » 2014 » Iulie » 14 » A murit cel care dormea pe preșul lui Ceaușescu
3:29 PM
A murit cel care dormea pe preșul lui Ceaușescu

Al doilea om în stat în perioada comunistă, Emil Bobu, “sluga perfectă” a cuplului Ceauşescu, şi-a dat ultima suflare sâmbătă seara, la Spitalul Municipal din Bucureşti. Demnitarul s-a prăpădit la 87 de ani, după un atac cerebral, luând cu el şi multe din secretele pe care le ştia despre Elena şi Nicolae Ceauşescu, familia în ale cărei mâini au fost pentru câteva zeci de ani destinele românilor.

Născut pe 22 februarie 1927, în comuna Vârfu Câmpului (judeţul Botoşani), Bobu s-a înscris la 18 ani în PCR. De meserie strungar, Bobu “a ars” repede etapele ascensiunii în ierarhii, ajungând într-un final al doilea om în stat! Cum a reuşit? Legenda spune că urcuşul fulminant al acestuia a început cu prilejul unei vizite oficiale a lui Nicolae Ceauşescu în judeţul Iaşi, la jumătatea anilor ‘60. Noaptea, după ce Ceauşescu a fost cazat într-o reşedinţă de protocol, gărzile l-au găsit pe Bobu dormind chiar pe preşul din faţa uşii camerei lui nea Nicu. Chestionat în legătură cu prezenţa lui acolo, Bobu a susţinut, pe nerăsuflate, că a ales să stea el personal de pază, pentru a fi sigur că nimeni şi nimic nu-i tulbură somnul lui Ceauşescu. Impresionat de ataşamentul lui Bobu, dictatorul l-a făcut pe acesta aghiotantul său.

Supranumit “sluga perfectă” a soţilor Ceauşescu, care aproba orice spunea cuplul conducător, Bobu a fost acuzat în ianuarie 1990 de genocid, alături de Manea Mănescu, Tudor Postelnicu şi Ion Dincă. A fost condamnat iniţial la închisoare pe viaţă, ulterior pedeapsa fiind schimbată la doar 10 ani de detenţie. A ieşit după şapte ani, pe caz de boală, şi, ca un veritabil manipulator, a avut grijă să răspândească zvonul că s-a retras la ţară, deşi locuia în buricul Bucureştiului! În urmă cu doi ani, jurnaliştii ziarului Libertatea au reuşit să dea de urma lui într-un bloc din cartierul Floreasca. Demnitarul comunist ne mărturisea atunci că nu-l mai interesează deloc viaţa politică şi că îi place să meargă la cumpărături şi să stea pe bancă în aer liber.
Ce funcţii a deţinut Emil Bobu:

    Consilierul lui Nicolae Ceauşescu: 1972-1973;
    Ministru de interne: 1973-1975;
    Viepreşedinte al Consiliului de Stat: 1975-1979;
    Viceprim-ministru al Guvernului: 1980-1982;
    Secretar al CC al PCR (al doilea om în stat, în ierarhia comunistă): 1982-1989.

Categorie: Social | Vizualizări: 354 | Adăugat de: Cezar | Tag-uri: emil bobu, deces, ceausescu | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Citiți și:
avatar