Situată pe paralela de 45° ca şi România, dar pe partea australă a pământului, în sud-vestul Oceanului Pacific, Noua Zeelandă este o ţară insulară cu o suprafaţă de aproximativ 270.000 km2 şi circa 3,5 milioane de locuitori.

Două insule mari - Insula Nordică (North Island) şi Insula Sudică (South Island) - şi un şir de insuliţe şi stânci constituie acest spaţiu geografic, parte componentă a Oceaniei.

Peisajul este dominat de lanţul muntos al Alpilor Neozeelandezi în Insula Sudică şi de forme vulcanice (conurile Tongariro, Rnapehu) în Insula Nordică. Cel mai înalt vârf, Mont Cook (3764 m), aflat în Insula Sudică, a fost supranumit de indigeni (populaţia maori) "Cel care străpunge norii".

Insula a fost descoperită în 1642 de expediţia olandeză condusă A. J. Tasman. James Cook este cel care a cercetat îndeaproape acest ţinut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, şi tot el a adus şi primele oi, care au transformat-o azi în al treilea mare crescător de ovine din lume.

Lacuri vulcanice (Rotorua, Tarawera), dar şi glaciare (Wakatipii, Te Anau,), cascade (Sutherland Falls, înaltă de 600 m), gheizere (Waimangu), fiorduri (Fiordland, respectiv Ţara Fiordurilor) şi gheţari montani formează farmecul natural al peisajului Noii Zeelande.

Capitala Noii Zeelande este Wellington, iar printre oraşele mai importante menţionăm Auckland şi Christchurch. Limba de stat este engleza, iar moneda naţională, dolarul neozeelandez. în anul 1840 a fost cucerită de Anglia şi transformată în colonie.

Războaiele maorilor (populaţia băştinaşă) din 1843 şi 1872 marchează lupta împotriva stăpânirii coloniale. în 1931, Noua Zeelandă obţine statutul de dominion, membru al Commonwealth-ului.